Peste 1500 de mureseni spera sa isi gaseasca loc de munca la Autostrada "Transilvania". Asta in ciuda faptului ca firma americana Bechtel are disponibile in zona doar 1100 de locuri de munca. Inca de la primele ore ale diminetii, Palatul Culturii din Targu-Mures a fost luat cu asalt de oamenii care doreau sa se inscrie in baza de date a companiei pentru posturi de sofer, dulgher, sudor, maistru sau muncitor necalificat.
La Palatul Culturii s-au adunat inca de dimineata tineri absolventi de liceu sau de scoli profesionale, someri, angajati dornici sa isi schimbe locul de munca, dar si foarte multi batrani, romani, unguri si tigani deopotriva, care se plang ca nu se pot intretine numai din pensie. Oamenii se ajutau reciproc sa completeze cererile de angajare, astfel ca intreg spatiul din fata Prefecturii Mures era ocupat de persoane care completau datele solicitate de angajator. "Acum am depus cererea pentru sofer. Sper sa imi dea pana la 400 de euro", spune Mihai, un tanar sofer cu permis de conducere, dar fara loc de munca. "Tractorist, ifronist, utilaj greu, orice. Sunt din Bobohalma si nu am nimic acum. Am depus cererea si asteptam", spune un alt barbat venit la Targu-Mures de la cateva zeci de kilometri. "Sunt pensionar de boala de gradul I, dar am voie la 4 ore cu carte de munca. Sunt dulgher, dar nu imi ajunge pensia. Am dat cererea si astept. Poate ca telefoneaza", spune si Iosif, un barbat trecut bine de "a doua tinerete". "Am venit sa caut un loc de munca. Sunt electrician. Aici asa au promis ca vreo 9-10 milioane e salariul de incadrare, dar sunt foarte multi si nu prea sper", spune Ion din Ungheni, care de 15 ani nu mai are un loc de munca stabil. Printre cei care si-au depus cerere de angajare se numara si mai multi copii proveniti din case de copii. "Suntem copii orfani. Ne-au spus sa completam si la revedere. Ne contacteaza la centrul special. Sunt unii care uita de tine si nu mai suna, asta e soarta noastra", spune Alexandru Baciu, unul dintre copiii care vor orice fel de post la autostrada. Afluxul mare de persoane la bursa i-a luat prin surprindere pe organizatori, pentru ca reprezentantii AJOFM Mures afirmau ca in baza de date exista doar 400 de someri care sa corespunda cerintelor lansate de Bechtel. "Este cea mai mare bursa organizata vreodata in judetul Mures, La celelalte burse nu au fost atat de multi oameni", a declarat Luminita Core, directorul AJOFM Mures.
Adrian A. Giurgea