English
Articole de presa
Premiera pe santierul autostrazii Transilvania
23 Mai 2008 - Clujeanul

Constructorii Autostrăzii Transilvania au instalat, vineri, prima grindă pretensionată de tip U pe un viaduct din cadrul Secțiunii 2B Câmpia-Turzii-Gilău, județul Cluj, lucrarea constituind o premieră în România, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă al Autostrăzii Transilvania, grinzile pretensionate de tip U sunt fabricate în cadrul organizărilor de șantier de lângă Săvădisla și Turda și reprezintă "o premieră în România".

"Cu o lungime de 37,1 metri, fiecare grindă cântărește 165 tone, iar pentru producția ei sunt necesare 9.000 de kilograme de fier, 60 metri cubi de beton și 3.400 de kilograme de toroane. Viaductul de la kilometrul 29+709 are o deschidere de 200 metri lungime, iar structura este executată pe fundații indirecte totalizând 132 de piloți forați la adâncimi de 17 până la 24 metri adâncime", se arată în documentul citat.

Potrivit constructorilor, în vederea finalizării structurii mai sunt de parcurs etape precum executarea plăcii de suprabetonare, montarea dispozitivelor de acoperire a rosturilor, aplicarea membranei de hidroizolație, a protecției hidroizolației, a straturilor de asfalt și instalarea parapeților de siguranță.

La acest viaduct urmează să fie instalate, în total, 40 de astfel de grinzi, în termen de zece zile.

Proiectul Autostrada Transilvania reprezintă o autostradă cu patru benzi, cu o lungime de 415 kilometri, ce pornește din centrul României, la nord-vest de Brașov, ajungând la Oradea, la granița cu Ungaria. Lucrările de construcție, demarate în iunie 2004, continuă pe segmentele de autostradă 2B Câmpia Turzii - Cluj Vest și 3C Suplacu de Barcău - Borș.
 

 
inapoi      
Printeaza Trimite prin email
Galerie Multimedia
Comunicate de presa
Articole de presa
Adresati o intrebare
  • Proiectul Autostrada Transilvania reprezinta o autostrada cu patru benzi, cu o...
mai mult
Contact Harta site Termeni de utilizare Reguli de confidentialitate
Copyright Autostrada Transilvania 2008. All Rights Reserved.
Website by ROMNET