|
Câteva sute de clujeni au participat sâmbătă seara la prima proiecție în regim "drive-in" de pe Autostrada Transilvania. Deși organizatorii pregătiseră un număr de 120 de locuri de parcare, datorită numărului mare de participanți, organizatorii au permis accesul a 160 de mașini.
Cu toate acestea, mulți clujeni – peste 30 de masini – care nu au avut acces în perimetrul special amenajat de organizatori, au ales să urmărească filmul de pe un deal de lângă autostradă. Până la începerea proiecției, cei care au dorit au putut participa la „excursii” organizate cu microbuze pe autostradă, pentru a vedea stadiul lucrărilor. "Ne bucurăm că lumea a venit în număr atât de mare. Sperăm ca acest parteneriat să fie unul durabil și să reluăm proiectul și anul viitor", a precizat Tudor Giurgiu, directorul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Foarte încântați de numărul mare de participanți au fost reprezentanții Autostrăzii, care și-au cerut scuze celor care nu au mai prins un loc în în zona amenajată de organizatori. "TIFF și Autostrada Transilvania se aseamană foarte mult între ele deoarece ambele sunt proiecte foarte mari, care implică mulți oameni. Ne bucurăm că am reușit să organizăm această proiecție aici și că oamenii au venit în număr atât de mare. Ne pare rău că nu au reușit toți să intre", a declarat unul dintre reprezentanții autostrăzii.
Proiecția a început cu un film de prezentare al proiectului Autostrada Transilvania, după care a rulat filmul documentar "JCVD", în care Jean Claude Van Damme își joacă propriul rol. "Am ales să vin pe autostradă la drive-in pentru că mi s-a părut un lucru inedit, mult mai interesant decât proiecțiile obișnuite, și apoi filmul cu Van Damme ne-a atras foarte mult", a precizat George, unul din tinerii veniți pe autostradă.
Anamaria Pascal |