|
Constructorul Autostrăzii Transilvania, compania americană Bechtel, a început, de ieri, turnarea ultimului strat de uzură pe porțiuni de pe tronsonul 2B al magistralei, Câmpia Turzii – Gilău, ne-a declarat directorul de comunicare al companiei, Bogdan Sgârcitu.
“Am început de ieri să turnăm ultimul strat de uzură pe o porțiune pe care am pregătit-o pe tronsonul 2B al Autostrăzii. Astăzi (ieri – n.red.) am turnat ultimul strat pe mai mult de un kilometru, urmând ca zilele următoare să mai turnăm pe încă doi-trei kilometri, suprafețele fiind deja pregătite”, ne-a declarat Sgârcitu.
Proiectul de construcție a autostrăzii Transilvania, pe traseul Brașov - Borș, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde euro acordat Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autoritățile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă. Ca urmare a sistării lucrărilor, termenul de finalizare a autostrăzii, stabilit inițial pentru anul 2012, a fost prelungit cu un an.
Potrivit unui protocol încheiat în februarie între Ministerul Transporturilor și Bechtel, compania americană s-a angajat să finalizeze în acest an 42 de kilometri din tronsonul Câmpia Turzii - Gilău și viaductul de pe tronsonul Suplacu de Barcău - Borș.Ministerul Transporturilor va plăti în acest an companiei Bechtel 420 de milioane de euro, în baza protocolului încheiat între cele două părți.
La jumătatea lunii mai, premierul Emil Boc a dat asigurări că tronsonul Câmpia Turzii - Gilău va fi terminat până la sfârșitul anului. El a afirmat că în acest an au fost alocate 119 milioane de euro pentru autostrada Transilvania și că pentru finalizarea tronsonului respectiv există bani prevăzuți în bugetul de stat. Acum două zile, Bechtel a anunțat finalizarea a 14 poduri și viaducte de pe tronsonul 2B, Câmpia Turzii - Gilău, lungimea cumulată a structurilor finalizate fiind de aproape trei kilometri
|