|
Pistă de motocros în vecinătatea Clujului, sistem de pază și protecție în zonele turistice și o firmă de design au fost considerate cele mai promițătoare planuri de afaceri realizate de studenți din Cluj (foto), în cadrul unui proiect coordonat de fundația de dezvoltare în antreprenoriat Danis și finanțat de constructorul Autostrăzii Transilvania, compania Bechtel.
“M-am gândit că o pistă de motocros, în contextul în care sunt foarte puține în țară, ar fi foarte căutată și ar avea un potențial foarte bun de dezvoltare. Ea s-ar putea extinde cu închirierea de motociclete și ATV-uri și ar putea fi situată într-o zonă rurală apropiată Clujului”, spune Andrei Stanciu, student în anul III la Facultatea de Telecomunicații a Universității Tehnice (UT).
Planul său de afaceri a fost apreciat în special pentru originalitate și a primit premiul I în cadrul proiectului “Și tu poți fi antreprenor”, adresat studenților clujeni și derulat de fundația pentru dezvoltare managerială Danis și Autostrada Transilvania, în lunile noiembrie și decembrie. Premiile acordate au fost de 1.000, 600, respectiv 400 de lei, asigurați de către compania Bechtel, antreprenorul general al autostrăzii.
Proiectul a constat în 4 workshop-uri de instruire în afaceri a studenților clujeni de la UT și Universitatea Babeș – Bolyai. Locul al II-lea a fost ocupat de un student ce a propus realizarea unei firme de design, iar premiul III a fost obținut de un altul, al cărui plan de afaceri presupune realizarea unui sistem de pază și protecție la pensiuni din zonele turistice ale Transilvaniei, mai ales din jud. Alba.
“Eu am experiență în realizarea sistemelor de supraveghere video și tot în ideea aceasta vroiam să desfășor planul de afaceri. După ce am participat la traininguri, am propus o viziune mai amplă, care include pază și protecție, monitorizare prin GPS, supraveghere video”, a spus Candin Nicolae Gabriel, student în anul I la Telecomunicații, ocupantul locului 3.
Din juriul proiectului au făcut parte doi reprezentanți ai Autostrăzii Transilvania, dar și oficiali ai conducerilor companiilor Electrogrup, Profi Auto, dealer Toyota și Novotech.
(O.C.)
|