|
Premierul și constructorul american al Autostrăzii Transilvania vor semna un acord prin care în 2010 vor fi finalizate tronsoanele Turda – Câmpia Turzii și Gilău – Nădășel.
Premierul Emil Boc, împreună cu ministrul Transporturilor, Radu Beceanu, s-a întâlnit ieri după-amiază cu reprezentanții Bechetel și au hotărât ca între cele două părți să fie semnat un nou acord prin care se stipulează continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania în acest an. Conform acestui acord, Bechtel va construi încă 20 de kilometri de autostradă, prelungind cu încă 10 kilometri în fiecare parte construcția actuală.
Premierul a declarat că în luna aprilie Guvernul va efectua încă o rundă de plăți din debitul pe care îl are față de companie. “Guvernul va identifica resurse financiare din perspectiva unei rectificări bugetare, astfel ca locuri de muncă să fie păstrate și lucrările să continue”, a declarat premierul, citat de Mediafax.
Lucrările vor fi finanțate prin credite de angajament stabilite în funcție de volumul lucrărilor și achitate după execuție. Guvernul estimează că în acest an vor fi încheiate lucrările pentru aproximativ 20 de kilometri din Autostrada Transilvania. în ceea ce privește concedierile, conducerea companiei americane va analiza în următoarele luni care este necesarul de personal pentru continuarea lucrărilor, partea română apreciind că două treimi dintre muncitori vor fi păstrați.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Cluj a primit ieri de la Bechtel o notificare privind disponibilizarea a peste 1.900 de angajați de pe șantierul Autostrăzii Transilvania, începând cu luna aprilie, însă instituția a avertizat compania că nu a respectat procedura legală de concediere colectivă. Conducerea sindicatului din compania Bechtel a anunțat însă că va cere marți AJOFM și Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj să facă demersuri pentru anularea deciziei de concediere colectivă a acestor persoane.
“Premierul a dat un semnal foarte puternic că se dorește continuarea lucrărilor pe porțiunea Câmpia-Turzii – Turda și, de asemenea, să începem și poate chiar să finalizăm lucrările și pe porțiunea Gilău-Nădășel, deci în total aproximativ 20 de kilometri. Se caută soluții de finanțare pentru a prinde aceste lucrări în buget, eventual printr-o rectificare bugetară care să cuprindă lucrările pentru anul acesta. Avem o promisiune ca până la sfârșitul lunii aprilie - început de luna mai vom ști exact pe ce buget pentru lucrări ne vom baza în 2010”, a precizat Bogdan Sgârcitu, purtătorul de cuvânt al companiei Bechtel.
Sgârcitu a menționat că Guvernul a achitat săptămâna trecută 72 din cele aproximativ 200 de milioane de euro pe care le datorează Bechtel pentru lucrări efectuate de către companie la Autostrada Transilvania în 2009. Reprezentantul Bechtel a specificat că, spre deosebire de porțiunea Turda – Câmpia – Turzii unde se lucrează în prezent, la structuri, pe porțiunea Gilău-Nădășel nu sunt făcute încă exproprierile și nici utilitățile nu au fost relocate. Dacă se va lucra atât la Câmpia-Turzii – Turda, cât și pe Gilău-Nădășel, este nevoie de aproximativ 1.200 de angajați, astfel că de disponibilizări ar fi afectați 600-700 de salariați. Sgârcitu a mai subliniat că urmează să fie stabilit un nou protocol între Guvern și Bechtel, valabil pentru 2010, în care vor fi stipulate obiectivele și lucrările ce urmează să fie realizate anul acesta.
“Pe porțiunea Câmpia-Turzii – Turda se lucrează și în prezent, ritmul lucrărilor urmând să crească spre sfârșitul lunii aprilie - început de mai, când vom ști pe ce buget ne bazăm și și vremea va fi mai bună. Dacă va fi finalizată și porțiunea Gilău-Nădășel, vor putea fi dați în folosință toți cei 60 km între Câmpia-Turzii și Nădășel, acolo este nod rutier”, a menționat Sgârcitu.
Conform acestuia, la ședința de ieri au participat Mike Adams, președintele diviziei de Lucrări Civile a Bechtel, și un alt membru al conducerii centrale a Bechtel, în timp ce din partea Guvernului au fost prezenți prim-ministrul Emil Boc și ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. întrebat dacă în cursul discuțiilor a fost pusă problema unui parteneriat public - privat pentru celelalte porțiuni de autostradă, purtătorul de cuvânt al Bechtel a precizat că acest capitol nu a făcut obiectul discuțiilor.
Ovidiu CORNEA, Titus CRĂCIUN
ovidiucornea@ziuadecj.ro, tituscraciun
|