In mai 2007, Proiectul Autostrada Transilvania a fost prezent la Bursa Implicarii Sociale, eveniment ce promoveaza responsabilitatea sociala a indivizilor si companiilor. Evenimentul a fost organizat ca o bursa de valori iar companiile prezente au putut sustine si achizitiona actiuni la diferitele proiecte inscrise la bursa.
In cadrul acestui eveniment, Proiectul Autostrada Transilvania a investit in “Vreau sa fiu antreprenor”, proiect initiat de Fundatia Romana pentru Copii, Comunitate si Familie (FRCCF) și implementat cu sprijinul Psihoselect și al Fundației Danis.
Pe durata celor 10 luni de training, 11 adolescenti cu varste cuprinse intre 13 si 16 ani, provenind din familii cu venituri mici din Cluj s-au familiarizat cu noțiunile, principiile și mecanismele economiei de piață, au învațat cum să își caute un loc de muncă potrivit și ce trebuie să facă pentru a obține postul dorit. De asemenea, ei au invatat cum se realizează un plan de afaceri, cum se inițiază și se administrează o afacere.
Adolescentii au avut ocazia chiar sa exerseze punerea în practică a unei afaceri in cadrul unui concurs de realizare a unor planuri de afaceri, organizat pe echipe. Astfel, acestia au creat felicitari de Craciun, au inregistrat comenzi prin prezentari tinute in cadrul cluburilor Lions si Rotary si au vandut un numar de 2.200 de felicitari companiilor clujene interesate.
La sfarsitul proiectului, micii antreprenori si-au exprimat dorinta de a continua cursul si de a impartasi cunostintele acumulate si altor adolescenti interesati.
Iată câteva impresii ale adolescenților care au trecut prin trainigul de antreprenoriat:
Uneori am avut ocazia de a mă cunoaște mai bine. Cel mai mult mi-a plăcut că noi am putut pune în practică ceea ce am învățat și, sinceră să fiu, mi-aș dori ca această experiență să se mai poată repeta cel puțin o dată. (Diana, 15 ani)
Am avut posibilitatea de a-mi exprima opinia și de a-mi extinde relațiile sociale. (Lăcri, 15 ani)
În ziua premierei a fost superb!!! Mi-a plăcut cum ne-am organizat. A fost super!!! Aș vrea să mai fie alte cursuri de acestea!” (Andrei, 16 ani).
După succesul pe care l-a avut la Cluj, proiectul a fost implementat și în comunitățile rurale de pe aliniamentul autostrazii Transilvania: Copaceni (2008) si Tureni (2009).
Vezi Galerie multimedia
|